Educația teologică în România comunistă - aspecte generale

Educația teologică este un element de bază al formării personalului de cult în cadrul cultelor evanghelice cunoscute și sub numele de neoprotestante, iar educația laică este la rândul său unul din pilonii pe care regimul comunist și-a construit propaganda, motiv pentru care indiferent de forma în care educația se realiza, aceasta a fost strict controlată.
Controlul a fost legiferat prin intermediul constituțiilor și a unor legi specifice la educație sau generale dar care aveau referiri în cadrul lor și la acest segment transpuse în practică prin faptul că Biserica a fost despărțită de școală, iar educația religioasă a fost restrânsă și controlată de către stat. Politica educațională a fost transpusă în lege și prin intermediul Constituției R.P.R. din anul 1952 făcea referiri la libertatea cultelor religioase de a se organiza și funcționa liber, precum și la faptul că libertatea exercitării cultelor religioase este garantată tuturor cetățenilor Republicii Populare Române.
Totodată, pentru prima dată, se menționa într-un act fundamental faptul că școala este despărțită de biserică. Deși în prima parte se vorbește despre dreptul acordat cultelor religioase de a se organiza și funcționa liber, partea a doua a articolului 84 introducea limitări în privința învățământului confesional precizând faptul că „nici o confesiune, congregație, comunitate religioasă nu poate deschide sau întreține instituții de învățământ general, ci numai școli speciale pentru pregătirea personalului de cult.” Formula finală introduce limitări în privința libertății religioase specificând faptul că „modul de organizare și funcționare a cultelor religioase se reglementează prin lege.”
Observăm că deși printr-un act fundamental se acordau unele drepturi în privința exercitării unui cult religios și a practicării unei religii, prin același act se introduceau și limitări care în fapt ajungeau chiar să anuleze prevederile anterioare. Acesta era cadrul în care se desfășura educația religioasă pe parcursul perioadei comuniste și în care va funcționa Seminarul Teologic Baptist din București și Seminarul Teologic Penticostal, instituții de învățământ teologic cu rol în pregătirea personalului de cult.
Dintre normele legale referitoare la învățământul teologic în vigoare pe parcursul perioadei analizate menționăm:, 1. Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor religioase care stipula în articolele 44-54 dreptul cultelor religioase de a organiza învățământ eclesial sub controlul statului, 2. Constituția R.P.R. 1948, Constituția R.P.R. 1952, Constituția R.S.R. din anul 1965. Pentru detalii a se vedea și ASSC, ,,Învățământul teologic. Anexa 2: Norme legale referitoare la învățământul teologic” 26 noiembrie 1976. [2] S-a avut în vedere şi limitarea acţiunilor cultelor vizând educaţia religioasă a copiilor şi tineretului. [3] Republicii Populare Române care reprezintă numele oficial al României între 30 decembrie 1947 și mijlocul anului 1965. Din 1965 și până în anul 1989 numele oficial al țării a fost Republica Socialistă România (R.S.R.) pentru ca odată cu declanșarea Revoluției din decembrie 1989 să se revină la numele de Republica Română. [4] ,,Constituția Republicii Populare Române (1952)”, Articolul 84, în Ioan Muraru, Constituțiile Române (Culegere), Universitatea din București, Facultatea de Drept, București, 1980, p. 82. [5] Ibidem.

Marius Silveșan