Se afișează postările cu eticheta marturie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta marturie. Afișați toate postările

marți, 13 decembrie 2011

PENTRU HRISTOS



Prin harul şi dragostea Domnului Isus – m-am întors la credinţă în anul 2008. Venind din lume şi fiind un ortodox convins, doar vorbirea directă a lui Dumnezeu a putut să ma facă să imi doresc să îl urmez, să renunţ la religia de la care aşteptam mântuirea. Fiind la început pe calea Domnului, (nu imi amintesc dacă la recomandarea vreunui creştin, sau am auzit în vreun cerc despre acest om a lui Dumnezeu pe nume Richard Wurmbrand), am găsit câteva predici pe internet pe care le-am downloadat şi am început să le ascult în maşină. Încă de la început, fără să cunosc prea multe despre R. W., am observant ca vorbea un om mai în vârstă, încercat, şi mai ales plin de dragoste. De fapt ceea ce auzeam în prediciile sale era o dragoste dincolo de ceea ce am cunoscut, o dragoste pe care o căutam (o dragoste jerfitoare prin fapte, dar reala), o dragoste pe care am început să o vad odată cu creşterea în cunoştiinţă, la Domnul nostru Isus Cristos. Cred că, în timp scurt am reuşit să ascult peste 100 de predicii cu mărturii din închisorile comuniste şi despre oameni care s-au dăruit pentru Cristos. De asemenea am văzut un om care împlinea versetele Scripturii rând pe rând nu un om care doar ştia versetele Scripturii. Am învăţat un lucru pe care îl aplic din cand în cand dar pe care doresc sa îl aplic tot timpul –fratele Richard W. nu pierdea nici o ocazie sa îl mărturiseasca pe Cristos, iar una dintre aceste ocazii se ivea atunci când lua oameni la autostop. (Rom 1:16 Căci mie nu mi-e ruşine de Evanghelia lui Hristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede:)
Cuvîntul Lui Dumnezeu ne învaţă să ne uitam la finalul felului lor de vieţuire, pentru a vedea dacă acei oameni au fost de la Dumnezeu sau au facut lucrarea lor. (Evrei 13:7 “Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri, care v-au vestit Cuvântul lui Dumnezeu; uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa”).
A plecat la Domnul la 92 de ani, iar roadele pe care le-a adus pentru Domnul nu încetează să se vadă. Asociaţia “The Voices of the Martyrs”, numeroasele cărţi care au schimbat mii de persoane şi care încurajează mii de misionari de pe întreg Pământul, toate aceste lucruri stau ca mărturie despre o viaţă dedicată lui Isus Cristos. În urmă cu 2 luni, la sfarşitul lunii Septembrie 2011, in Timişoara a venit o famile de creştini din India (Fratele Moses Poulse si soţia) – misionari in nordul Indiei, in regiunea Rameswaram. In vara aceasta citisem cartea “Provocarea Misionarului” – a fratelui Moses, care a fost trimis în această regiune de Domnul să predice Evanghelia (în acel loc nu era nici macar 1 creştin - acum acolo sunt peste 500 de biserici). Acest om a lui Dumnezeu a plecat în misiune înca din 1966, iar în anul 1967 se întalneste cu fratele Richard W. si Sabina W. – de la care învaţă să işi dorească să lupte pentru Cristos. Aceşti fraţi din India încă din acel an se roaga şi postesc pentru România. Cel mai mare vis şi cea mai mare dorinţă pe care au avut-o, a fost să ajungă în Romania, să cunoasca ţara din care venise Richard W. Matei 7:16 “Îi veţi cunoaşte după roadele lor”.
Ori de cate ori mi se pare ca încetinesc pe calea credinţei, imi reamintesc cum au trăit înaintaşii noştri cu adevărat pentru Cristos, asta mă ajută şi imi dă putere, să alerg ţintă spre premiul chemarii cereşti a lui Dumnezeu, în Cristos Isus (Filipeni 3:14).

de Daniel Grozavescu

miercuri, 7 decembrie 2011

A FOST CEA MAI FRUMOASA ZI DIN VIATA MEA



În perioada anilor 2007-2009 lucram ca și ghid pe autocarul personal al tatalui meu si făceam și facultatea la I.D. Nu eram un creștin adevărat până atunci, aveam doar o formă de evlavie, nu eram botezat în apă…. dar mergeam la biserică și cântam cu tineri eram un ‘’penticostal’’ modern nu model. Într-una din călătoriile mele am văzut că era profitabil să fac trafic de țigări din România în Franța, am văzut că se câștigă bine (eu nu eram fumator) și am început să duc țigări la cineva în Franța.
Pe parcursul timpului nu știam că telefonul meu e ascultat și într-una din calătoriile mele pe Franța m-a oprit poliția și m-a arestat pe baza telefoanelor care erau ascultate. M-au băgat în pușcărie în Marseille unde urma să fac o pedeapsă de la 3 ani în sus pentru trafic de țigări. N-am știut niciodată că pentru țigări poți să faci pușcărie plus că erau cumpărate din magazine din România erau timbrate. Acolo în pușcărie am avut timp să mă pocăiesc, să mă rog, să cânt și să simt prezența Domnului. După o lună de pușcărie, în care am văzut iadul acolo urma să am o confruntare la tribunal cu 2 persoane la care le-am dus țigări și m-am rugat Domnului, dacă El mă va scoate din pușcărie după aceea confruntare care o am cu persoanele respective, viața mea o pun în mâna Lui și o să-l slujesc numai pe El. Nimeni nu-mi dădea nici o șansă că scap toți îmi ziceau minim 3 ani. Știam că la confruntare, la tribunal, dacă o să mint, nu o să-i placă Domnului, pentru că El este ADEVĂRUL și vrea ca adevărul să fie în viața mea… așa că m-am decis să spun adevărul la tribunal. Chiar dacă persoanele celalalte au mințit eu am spus adevărul. Ei spuneau o cantitate mai mică și eu una mai mare, adevărul. Judecătoarea logic a crezut pe acel care spune mai mult și cred că Domnul a lucrat la inima judecătoarei Rahel Izabel pentru că mi-a zis în timpul procesului: ’’Văd în tine o persoană sinceră, care spui adevărul, că-ți pare rău și cred că ești un om bun, care nu ar trebui să stea în inchisoare’’. Atunci am cunoscut că Domnul Isus a lucrat în inima ei și judecătoarea a acceptat din partea avocatului meu o sumă de bani pentru cauțiune și chiar în ziua aceea m-au eliberat.
Am știut din toată inima că Domnul a lucrat exact cum mă rugam eu, deși nimănui nu le venea să creadă… a fost ziua când am plâns cel mai mult și cea mai frumoasă zi din viața mea până atunci. M-am întors acasă, un om schimbat , cu alte principii de viață, când mi-am văzut părinți era să nu-i mai cunosc, albi la față și slăbiți pentru că timp de o lună cât am fost în pușcărie, în fiecare zi au postit și s-au rugat pentru mine. Acasă la mine era deja o casă de rugăciune și din ziua aceea, am renuțat să mai fac curse pe autocar.
M-am apucat să citesc Biblia și la primul botez am încheiat legământul, Domnul m-a chemat să propovăduiesc Evanghelia de mai bine de un an de zile și predic în biserica din care fac parte și în alte biserici de la țară mai mici.
Știu că EL înainte să se uite la ceea ce facem, se uită de ce facem!..... și tot ce fac, fac cu pasiune și dragoste pentru Domnul și pentru frați.
Am ales să fac școala asta pentru că în ultimul timp citeam tot felul de carți, pentru a predica mai bine și ilustrații și vreau să mă perfecționez și să-mi îmbogățesc vocabularul.
Isus... El a schimbat sensul vieți mele. Ieremia spune ca binecuvântat este omul care se încrede în Domnul și a cărei nădejde este Domnul.

de Andrei Burdet

luni, 5 decembrie 2011

PLOAIE DE 5 LUNI



In 5 luni de zile judetul Bistrita-Nasaud n-a avut pic de ploaie. 5 luni de seceta si necazuri. "Tatal meu este crescator de animale. Are cu zecile. Din lipsa de apa a trebuit sa vanda din ele. Au venit altii din alte judete si le-au cumparat", mi-a povestit un bistritean. "Fantanile nu mai aveau apa," a marturisit un localnic. Mai multe biserici evanghelice n-au stat degeaba. Au trecut la post si rugaciune iar... minunea s-a produs. In 4 decembrie ploaia a venit peste judet. Oamenii s-au bucurat, credinciosii au multumim lui Dumnezeu. Cu adevarat o minune de la El. Ploaia...

Catalin Dupu

joi, 1 decembrie 2011

O MAŞINĂ CADOU




In vara anului 2010, dupa un timp de rugaciune, oprire si tacere inaintea Domnului, mi-am reactualizat chemarea de a fi un vestitor al Evangheliei. Mi-am reamintit ca eu am o chemare speciala din partea Tatalui meu Ceresc, facuta pe cand eram adolescent si pe care trebuie s-o onorez nu doar “in timpul liber”, in week-end, ci sa fie prioritatea vietii mele.
In paralel cu gandurile mele, la doar 15km, lucratorii Centrului Misionar Somes au ajuns la concluzia - dupa mai multe dezbateri – ca este nevoie de inca un misionar pentru aceasta zona geografica.
Disponibilitatea mea s-a potrivit perfect nevoii lor si astfel, din septembrie 2010 am inceput slujirea cu Evanghelia in localitatea Cetan. Pana la crestinii din Cetan, schimbam 2 masini (de ocazie) si bineanteles nu puteam sa-mi duc familia cu mine tot timpul, pentru ca copilasii nostri sunt mici si trebuia sa asteptam la ocazie de 2 ori, de obicei mai mult timp.
Fratii din Cetan vedeau nevoia mea de a avea masina si din cand in cand imi spuneau ca mi-ar prinde tare bine o masina si ei isi faceau griji in locul meu. Eu nu ma consumam in aceasta privinta stiind ce mare Tata am. Cum mi-a purtat de grija pana acum imi v-a purta si in continuare. In alta ordine de idei, am cautat sa slujesc unei comunitati mici, ca si cum as fi la o biserica mare de oras. La intrebarile si compatimirile oamenilor cu privire la greutatea slujirii datorata lipsei mijlocului de transport, le raspundeam ca Domnul stie de ce am eu nevoie mai bine decat stiu eu si daca voi avea nevoie de o masina cu siguranta ca El imi va da !
In acest timp am cunoscut-o pe sora Anemone Thalmann, profesor de consiliere crestina, cu care faceam cursuri de consiliere pentru viata si casnicie, la Gherla. Dupa un astfel de curs, fiind la masa, i-am adresat o intrebare de felul: “Daca veti intalni vre-o persoana in Germania care are o masina mai ieftina de vanzare va rog sa ma informati pentru ca sunt interesat.” Dansa n-a spus nimic si asa ne-am despartit.
Tot in aceasta perioada aveam intalnire saptamanala la noi acasa cu un grup de tineri si familii tinere. Era 13 oct. 2010 si ajunsesem la momentul cand fiecare se ruga pentru altul din grup. Motivul comun al meu si al Danei, a fost: sa se faca voia Domnului in legatura cu masina; ne-am rugat astfel;”Doamne, daca avem nevoie de masina si aceasta masina v-a fi o binecuvantare pt. Tine si pt. noi, daruieste-ne-o tu, daca nu-i voia ta sa avem masina, impiedica-ne sa avem !” Tinerii s-au rugat pt. acest motiv. Noi fusesem in post ziua respectiva pentru aceasta cauza. In timp ce ne rugam am simtit ca Domnul imi da raspuns printr-un email si imediat dupa rugaciune, am deschis inbox-ul si am citit subiectul mesajului: ”MASINA”
Iata mesajul: „Buna seara frate Laurentiu, Cand deschid mailul azi-seara ma intreaba Katarina (directorul Inst.de Cosiliere), daca stiu pe cineva care are nevoie de o masina, pe care ICL help int. o poate primi ca donatie. Un pastor evanghelic a auzit-o pe Katarina predicand si a primit impulsul sa se desparta de masina sa si s-o doneze unui frate din Romania. Masina este un Opel Astra combi din 1999. Daca o vreti dati-mi de veste si vorbesc cu pastorul respectiv s-o tina pt. dv.
Anemone”
Sa va mai spun ca exact Opel ne-am dorit si kombi si Marcu, baietelul nostru mai mare ne tot spunea ca el vrea sa fie albastra si ...exact asa era !!

Laurentiu Leonas