luni, 10 septembrie 2012
4000 de participanti la Congresul Crestinilor Baptisti din Ucraina
Baptiștii din Ucraina intenționează să planteze o biserică în fiecare oraș care are mai mult de 5000 de locuitori. Această strategie a fost prezentată la cel de-al patrulea congres al Uniunii Baptiste din Ucraina care s-a desfășurat între 16-19 august în partea de vest a Ucrainei, în orașul Lviv. Mesajul prezentat a avut ca temă necesitatea de a trasa nio cărări cu scopul de a ajunge la populație cu vestea bună. Au fost prezenți peste 4000 de participanți, iar alături de aceștia circa 10 000 au urmărit programul pe internet.
În prezent există 2500 de biserici baptiste în Ucraina care au circa 130 000 de membri. Între orașele cu peste 5000 de locuitori există 131 care nu au o biserică baptistă. Din 1990 și până în prezent au fost înființate 150 de biserici. Concluzia întâlnirilor a fost aceea că evanghelizarea contemporană poate și trebuie să fie extinsă, inclusiv la nivel de grupuri. De asemenea, s-a menționat că baptiștii din Ucraina sunt implicați și în misiunea externă. În ultimii 20 de ani, peste 500 de misionari au fost trimiși peste hotare, în special în țările din Asia centrală cum ar fi Kazahstan, Kârgâstan, Tadjikistan, Turkmenistan, Uzbekistan, Azerbaijan și Turcia, alături de Egipt și Portugalia. În aceste ultime două țări au fost trimiși misionari, în special pentru concetățenii care se află acolo.
Vorbitorii la Congres au fost Hans Guderian – Președintele Federației Baptiste Europene, Vitaly Korchevskiy din partea Slavic Gospel Association, Alexei Smirnov, Președintele Uniunii Baptiste din Rusia și Președintele Uniunii Baptiste din Ucraina, Vyacheslav Nesteruk. Toți vorbitorii au subliniat importanța evanghelizării. Datorită secularizării tot mai accentuate, oamenii devin mai puțin interesați de evanghelie, iar consecințele în plan spiritual nu pot fi decât fatale.
Congresul nu a fost doar un prilej de prezentare a strategiilor de viitor și a rapoartelor cu privire la activitatea desfășurată până în prezent, ci și o oportunitate de a avea o părtăși autentică între credincioșii locali și invitații lor din afara granițelor.
sursa: revistacrestinulazi.ro
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu