Iosif Flaviu a trăit în secolul I d.Hr, fiind născut la Ierusalim în aproximativ anul 37 d.Hr. Făcea parte dintr-o familie preoţească iar apartenenţa la o asemenea familie i-a asigurat o educaţie aleasă. În anul 66 d. Hr., la izbucnirea războiului dintre evrei şi romani, s-a înrolat în armata tării sale având în subordine trupele din Galileea. Ofensiva romană i-a spulberat armata, iar Iosif Flaviu ajunge prizonier şi sclavul guvernatorului Despasian. Acesta, în anul 68d. Hr., devine împărat al Imperiului Roman şi îl eliberează pe Iosif din sclavie care, drept recunoştinţă, îşi va adăuga la numele său pe cel al familiei binefăcătorului său – familia Flavienilor. Ultimii doi ani ai războiului îl vor duce înapoi în Ţara Sfântă, acum ca însoţitor al generalului Titus, participând la asediul şi distrugerea Ierusalimului. Opera istorica a lui Iosif Flaviu cuprinde:
Antichităţi iudaice. Este împărţită în 20 de cărţi (capitole) şi reprezintă istoria poporului evreu de la originile biblice relatate în cartea Facere şi până la izbucnirea războiului dintre evrei şi romani –anul 66 d. Hr.
Despre războiul iudaic - împărţită în 7 cărţi prezentând istoria acestu irăzboi pe parcursul celor 4 ani: 66-70 d. Hr. Descrierile pe care le face au contribuit esenţial la cunoaşterea particularităţilor iudaice.
Contra lui Appion - o lucrare scrisă mai târziu, pe la anul 93 d. Hr., în care autorul combate pe egipteanul Appion ce contesta vechimea şi autenticitatea religiei monoteiste a evreilor. Aceste lucrări păstrate până astăzi au constituit timp de secole, principala sursă de informaţie în privinţa vietii din Tara Sfântă, în intervalul secolelor II îHr. –I dHr
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu