Datori suntem a semăna…

De multe ori suntem tentati a ne analiza viata, asteptările, realizările… toate acestea în plan uman, pământesc, rareori spiritual, la acei cu o credintă mai vie.
Un eveniment care a sensibilizat inima mea si a satului în care se află biserica unde m-am născut pentru Dumnezeu s-a întâmplat anul acesta în luna mai… nordul Moldovei, Vârfu Câmpului, Botoșani. îmi voi aduce mereu aminte de această întâmplare pe cât de neînsemnată, pe atât de frumoasă (dovadă că a rămas și în inimile prietenilor care au participat atunci la eveniment și care cred că se merită notată în jurnalul planetei Terra).
Am plănuit să ne întâlnim într-o seară cu tineri credincioși și prietenii lor, iar în seara următoare cu ceilalți locuitori din comună pe stadionul local, unde se organizau de regulă orice evenimente majore care marcau viața satului. autoritățile locale ne-au spus un „da!” foarte prietenos în prima fază, dar pe ultima sută de metri au lăsat „da”-ul prietenos să se transforme într-un „nu!” categoric (unele guri spuneau că o față bisericească s-a opus vehement), iar noi am rămas fără stadion. Am plâns puțin, dar ne-am revenit repede și am hotărât să mutăm scena în curtea bisericii noastre (suntem vecini cu primăria și poliția, în plin centrul comunei), într-un cort, cu băncuțe și scăunele, cum se șade bine la țară. Zis și făcut, am scos stația și boxele afară, au venit invitații, dar când să începem s-a pornit o ploaie foarte puternică, care ne-a paralizat complet cu toată tehnica noastră pentru o jumătate de oră (a căzut și curentul!) Noi ne-am bucurat și i-am mulțumit Domnului pentru ploaie, fusese o lună fierbinte și Dumnezeu a dezlegat norii peste sat exact atunci, drept răspuns la rugăciunile noastre arzătoare (a plouat pe o rază de 4-5 kilometri doar). Am pornit aparatura, am pus câte o pungă pe boxe, cântare, rugăciune, predică, mare bucurie… după ce a fost udat pământul, roua duhului uda sufletele noastre. A doua seară la fel, doar că fără ploaie, mai mulți musafiri și câțiva fii risipitori. Fratele Ionel Hîrtie, prezbiter al Bisericii „Elim” Vârfu Câmpului, ne-a sprijinit si s-a implicat trup si suflet în realizarea acestui proiect, destul de mare de altfel pentru comunitatea crestină din zona noastră. Ne-am bucurat si de amabilitatea deosebită si dragostea fratelui Cătălin Dupu, profesor al Școlii de predicare „cireȘarii”, care a răspuns pozitiv invitaȚiei noastre, slujind Domnului prin predică, ocazie cu care a lăsat o uȘă de colaborare deschisă pentru noi Și ceilalȚi slujitori din judeȚul BotoȘani care doresc să ajute la hrănirea spirituală a Moldovei. Toți au plecat acasă, iar eu am rămas cu gândurile mele și cu analiza: s-a meritat?
Răspunsul nu mi l-a dat Bunul Dumnezeu pe loc. dar peste câteva zile am ajuns la un prieten acasă, într-un sat vecin cu Vârfu Câmpului, dincolo de râul Siret, la vreo 6-7 kilometri distanță de biserica noastră. el frizer, eu cel mai vechi client al lui, după cum mă recomandă. la frizerie, ca la frizerie, discuții… „Mare sărbătoare a fost la Vârfu Câmpului în week-end…” zice el. „Păi?” Mi-a spus iarăși: „ Se auzea muzică foarte tare, am crezut că e nuntă la voi în sat, ori ceva sărbătoare pe stadion… Tare se mai auzea! Apoi am stat atent și am ascultat ce se cânta, ce se vorbea… Despre Dumnezeu! Aaaa! Asta e la pocăiți! Bună sonorizare aveți, ați pus ceva bani la bătaie!”
Mi-a picat atunci fisa! datori suntem a semăna, indiferent de loc, indiferent de circumstanțe, de oameni! cine suntem noi a judeca dacă să aruncăm sămânța au ba? lasă-mă să-ți spun ceva: creștine drag, datori suntem a semăna! noi nu ne vom opri aici, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să ne mai ofere asemenea posibilităȚi de transmitere a cuvântului sfânt, ne rugăm pentru autorităȚile locale, pentru o mai bună deschidere si colaborare cu crestinii evangelici, care, la fel ca orice alt cetătean român îsi plătesc taxele si impozitele (de ce să n-o spunem?)

de Mihai Florin Locic,
Cireșar