Se afișează postările cu eticheta studiu. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta studiu. Afișați toate postările

vineri, 2 aprilie 2010

FIINDCĂ ATÂT DE MULT…



Astăzi n-ar trebui să vorbim. Răstignirea Domnului este un eveniment istoric, ce merită mai mult decât un moment de aducere aminte. Astăzi avem nevoie de atât de multă linişte. Şi liniştea aduce după ea clipe sau ceasuri de gând bun, meditaţie şi rugă. …Apropiere de Dumnezeu. Şi cei ce cred în El şi cei care doar au impresia că sunt ceea ce nu-s, au nevoie de această apropiere… Şi nu putem păşi de Creator, dacă nu ne-am oprit la Cel prin care s-a născut o nouă creaţie, aceea de copil al lui Dumnezeu. O expresie simplă, dar cu atâta încărcătură. În liniştea ce se cuvine, fiecare dintre noi ne amintim că Domnul a acceptat Crucea, pentru ca eu şi tu să putem trăi veşnic, de credem în acest incontestabil eveniment al Universului. Dragostea lui Dumnezeu nu S-a oprit la cuvinte, ci la Răstignirea care a schimbat şi schimbă lumea. Fiul lui Dumnezeu a fost atârnat pe cruce, deşi n-avea păcat. Însă s-a urcat pe lemn cu păcatele nostre. Fiul lui Dumnezeu Şi-a dat viaţa, deşi nu era obligat, însă a fost crucificat pentru ca noi să nu murim veşnic.
În aceste momente, ce am mai putea spune. Aproape fiecare avem în faţă, imaginar, tabloul ce a însemnat chin, groază, durere, suferinţă, batjocură, dispreţ, dar şi acceptare şi jertfa totală.
Dispreţuit şi părăsit de oameni, om al durerii şi obişnuit cu suferinţa, era aşa de dispreţuit că îţi întorceai faţa de la El şi noi nu L-am băgat în seamă. Isaia 53:3
De aceea azi, n-ar trebui să vorbim. Azi privim la cruce şi plâgem şi tăcem. Şi cerem de la Bunul iertare pentru toate. Fascinant e faptul că Puterea Domnului, glorificată şi la Calvar, a transformat şi va transforma vieţile oamenilor, indiferent de rang şi bani, în nestemate veşnice.

Din volumul Esente.

vineri, 18 iulie 2008

Cererile au sosit in 24 de ore!

Cererile pentru ghidul "Cum sa Il marturisesc pe Domnul" au sosit in 24 de ore de la anuntarea disponibilitatii. Tineri si varstnici din diverse colturi ale tarii doresc materialul.
Unii au intrebari suplimentare si li se vor oferi sugestii in prezentarea Evangheliei.

miercuri, 16 iulie 2008

Cum sa Il marturisesc pe Domnul

"Cum sa il marturisesc pe Domnul" este un studiu personal pentru fiecare crestin care vrea sa prezinte Dragostea lui Dumnezeu celor ce nu Il cunosc. Acesta prezinta 8 modalitati eficiente si experimentate, dovedindu-se astfel atat de util.
"Mărturisirea de la amvon ţine de cadrul organizat, înfrăţit cu celebrarea şi evenimentul. Însă de partea cealaltă, mărturisirea personală, înseamnă implicarea şi manifestarea mea, potrivit Bibliei, sub conducerea Duhului Sfânt. Toţi ar trebui să fim mărturisitori. Versurile unei cântări spun atât de frumos: Toţi ar trebui să ştim, Toţi ar trebui să ştim, Cine-I Isus… Da, însă pentru aceasta Toţi ar trebui să mărturisim Miracolul Salvării." - fragment din studiu.
"Cum sa il marturisesc pe Domnul" se trimite gratuit prin e-mail.
Ne puteti scrie la agentiacp@gmail.com