Sectiunea OPINII
„Caci nimeni dintre noi nu traieste pentru el insusi si nimeni dintre noi nu moare pentru el insusi: daca traim, pentru Domnul traim, iar daca murim, pentru Domnul murim. Astfel, fie ca traim, fie ca murim, noi suntem ai Domnului.” Romani 14:7-8
Se repeta, cu obstinatie parca, dar aceste cateva cuvinte exprima esenta trairii si a dedicarii omului pentru Dumnezeu: traiul nostru, chiar sfarsitul pamantesc, sunt asezate sub marele semn al Celui care a pus suflarea de viata in plapandele noastre fiinte. Ce poate fi mai egoist, mai murdar, decat sa nu ai Dumnezeu, sa decizi ca TU nu Ii apartii Celui care ti-a daruit chiar existenta? Daca omenirea ar intelege ca nu am fost saditi pe Pamant, atat ca rasa, dar si ca individ, doar pentru a trai fiecare pentru sine, cred ca ar fi ca si rezolvata problema copiilor care mor de foame in Africa, Asia (sau oriunde in lume), a batranilor care isi dau sfarsitul singuri si nestiuti, a milioanelor de emigranti rupti de casa, familia si cultura lor, exploatati pe asa-zisele Taramuri ale Fagaduintei… lista ciumelor umanitatii moderne ar putea continua, dar ai inteles ideea, iubite cititor. De fapt, daca am intelege ca nu suntem chemati sa traim fiecare pentru sine, ca undeva, la inceputuri, ne tragem din acelasi izvor, marea criza a lumii noastre s-ar stinge. Dar omul nu gandeste asa! Am citit intr-o Carte despre un om, un agricultor, care a obtinut intr-un an o recolta uriasa. Reusita sa a fost atat de mare, incat nu mai avea nici loc in hambarele arhipline, iar tractoarele continuau sa vina de pe camp cu remorcile incarcate. Stiti la ce s-a gandit? Nu, nu la saraci, nu la defavorizatii societatii, nici la orfani. „La munca!”, striga el. S-a gandit sa darame vechile hambare si sa construiasca altele mai incapatoare. Cand toata treaba a fost gata, se pregatea de odihna, profitand de agoniseala sa. Insa surpriza! S-a infatisat Dumnezeu, cerandu-i singurul lucru la care omul nostru nu se gandise niciodata: sufletul sau! Pentru ca „noi suntem ai Domnului”, asa ne invața Cartea Sfanta.
Omenirea isi traieste viata diferit. Unii sunt dedicati studiului, altii cercetarii, unii descopera un vaccin miraculos, altii sunt premiati pentru ideile pacifiste. Unii sunt vedete, altii strang in brate un lepros muribund. Unii locuiesc in palate luxoase, altii in colibe de nuiele. Unii sunt patrioti, altii isi iubesc rasa, unii isi irosesc anii prin temnite. Unii sunt religiosi, altii atei, unii credinciosi. Intrebarea se pune altfel: NOI pentru cine traim, pentru cine murim? Apostolul spunea:„noi suntem ai Domnului”. Pentru ca aceste cuvinte nu sunt cu, pentru si despre egoisti, imi doresc cu pasiune un singur lucru: sa ne intalnim acolo unde nu va mai fi Pamant. Sa ne amintim ca am trait pentru El, ca am murit pentru El, sa ne bucuram ca „noi suntem ai Domnului”. Doamne ajuta-ne!
Florin Locic
