Trecutul
este parte din noi, din viața noastră și prin cunoașterea lui putem afla mai
multe comunitatea sau biserica din care facem parte în cadrul căreia slujim. Un
fragment din trecutul recent, respectiv cel al perioadei de început a
comunismului românesc, am realizat prin intermediul cărții Bisericile Creștine Baptiste din România între persecuție, acomodare și
rezistență, 1948-1965. În cadrul acestei cărți analizarea relației dintre
Bisericile Baptiste și statul comunist se realizează pe parcursul a șapte
capitole, după cum urmează:
În cadrul
capitolului I, Transformări
politico-sociale, instituționale și legislative în primele decenii ale
comunismului românesc, avem mai multe paliere de analiză.
Primul
dintre acestea urmărește schimbările care se produc la nivel politic, cultural
și social ca urmare a instaurării regimului comunist în România.
Al doilea
palier analizează conceptele teoretice ale raporturilor dintre Stat și
Biserică, prin prezentarea modelului protestant caracteristic și baptiștilor, a
modelului bizantin care are la bază conceptul de simfonie bizantină conform
căruia relația se caracterizează prin armonie, precum și a modelului marxist.
Concepția marxistă (comunistă) a relației dintre Biserică și Stat presupunea o
separare a Bisericii de Stat, separare care în spațiul românesc a rămas mai
mult la nivelul de concept deoarece nu a existat un act legislativ ca în
U.R.S.S care să prevadă
această despărțire. Pentru corectitudinea științifică este just să precizăm
faptul că deși nu a existat o separare totală între regimul comunist și
Biserica Ortodoxă Română, statul a acționat în direcția restrângerii drepturilor religioase
și a rolului religiei în spațiul public.
După
prezentarea cadrului general și teoretic prezentăm tipurile de raporturi ce
s-au constituit între regimul comunist și cultele religioase, fie ele istorice
(ortodox, catolic, greco-catolic, reformat) sau mai noi (baptist, adventist,
creștin după Evanghelie, penticostal). Pentru reglementarea noilor raporturi,
regimul comunist a folosit propaganda și a construit un nou cadru legislativ
care privea cultele religioase în ansamblul lor, cadrul constituțional,
organizarea instituțiilor cu rol decizional în viața cultelor, precum și
impunerea unei revizuiri statutului cultului baptist, care va fi aprobat în
anul 1950 prin Decretul 1250 alături de statutele celorlalte culte recunoscute
din Republica Populară Română.
Capitolul II, Bisericile Creștine Baptiste și dinamica vieții religioase între anii
1948-1965,prezintă în partea de început elemente de identitate baptistă
prin răspunsul la întrebarea cine sunt baptiștii. După prezentarea aspectelor
identitare am considerat utilă o scurtă incursiune istorică în perioada de
dinaintea celui de-al doilea război mondial pentru a vedea cum au ajuns
baptiștii în România, care au fost relațiile cu statul român și cum s-au
organizat aceștia din punct de vedere administrativ. Aspectele menționate au
avut o continuitate în perioada comunistă, fiind relevante pentru înțelegerea
raporturilor dintre Stat și Bisericile Creștine Baptiste din România.
Organizarea administrativă pe parcursul anilor 1948-1965 se realizează prin referiri
la biserica locală, comunități și Uniunea Baptistă. Viața religioasă se
desfășura în cadrul acestor structuri organizatorice și a fost supusă unor
reglementări din partea statului, fiind vizate aspectele financiare,
reglementarea serviciilor religioase, arondările bisericilor.
Capitolul
III, Pastorii baptiști – O viață dedicată
slujirii, își propune să răspundă la o întrebare complexă, aceea a modului
în care personalul de cult și-a împlinit menirea de a sluji comunității.
Pentru a
putea răspunde prezentăm reglementările care au vizat dreptul acestora de a
predica, evoluția personalului de cult, oameni fideli în posturi cheie, precum
și portrete ale unor personalități care au activat în perioada analizată de
noi.
Capitolul IV, Educația teologică, urmărește modul în care aceasta a putut fi
realizată în cadrul bisericilor baptiste, respectiv rolul Seminarului Teologic
Baptist din București în acest proces. Prezentăm situația elevilor, lista
directorilor instituției, modalități și mijloace de control ale Seminarului
Teologic Baptist, informații despre biblioteca Seminarului care nu putea rămâne
în afara reglementărilor din domeniul educațional și cultural al noului regim
politic. Cu toate constrângerile evidente, bisericile baptiste au avut
oportunitatea de a-și forma personalul de cult în cadrul instituției proprii de
învățământ, dar și perfecționarea acestora în cadrul Institutului Teologic
Ortodox sau Institutului Teologic Protestant de grad universitar din Cluj.
Capitolul
V, „Armonia
dintre culte” – un factor al democrației populare, urmărește relația
Bisericilor baptiste cu alte biserici și organizații religioase. Sunt abordate
atât aspecte care țin de relațiile cu alte culte din România, cât și relațiile
externe ale Uniunii Comunităților Creștine Baptiste.
Pe planul
relațiilor interne sunt prezentate aspecte ale relației dintre Bisericile
baptiste și Biserica Ortodoxă, Biserica reformată, dar și cu cultele
evanghelice (creștini după Evanghelie, adventiști, penticostali).
Atunci când
ne referim la relațiile cu Biserica Ortodoxă Română (B.O.R.), trebuie avut în
vedere modul în care aceasta se raporta la baptiști, precum și cauzele care au
determinat poziția acesteia. Menționăm în acest
context faptul că Biserica Ortodoxă îi considera pe baptiști niște tolerați și
realiza rapoarte către Departamentul Cultelor prin intermediul
cărora aceștia erau acuzați de prozelitism, acuzație care venea din
neînțelegerea misionarismului evanghelic. Cu toate acestea, perioada analizată
de noi este și cea în care reprezentanți ai mai multor culte, printre care se
numără și pastorii baptiști, studiază la Institutul Teologic Ortodox din
București, denotând faptul că putem vorbi de o anumită normalizare a relațiilor
dintre cele două culte la nivelul ierarhiilor superioare.
În cadrul
aceluiași capitol analizăm și relațiile baptiștilor cu Biserica Reformată prin
prisma faptului că liderii bisericilor baptiste au studiat teologia la
Institutul Teologic Protestant din Cluj, instituție de învățământ recunoscută
de către autorități ca având statut universitar.
De la
relațiile cu protestanții trecem la relațiile cu bisericile evanghelice,
biserici cu care baptiștii aveau afinități doctrinare. Raporturile la nivel
oficial între cele patru culte neoprotestante s-au realizat individual de către
fiecare biserică în parte, dar și instituțional
în cadrul Federației Reprezentative a Cultelor Evanghelice Recunoscute din
Republica Populară Română, apărută în anul 1950 la inițiativa statului din
dorința de a realiza un control mai strict asupra celor patru biserici membre
ale organizației menționate.
Capitolul
VI, Baptiștii între persecuție și
acomodare, tratează dinamica raporturilor dintre Stat și Bisericile
Creștine Baptiste prin prisma unor elemente particulare care țin de persecuții,
colaborarea unor pastori cu Securitatea sau cu alte organisme ale statului.
Pentru a
clarifica aspectele amintite menționăm faptul că atunci când ne referim la
persecuții avem în vedere ca prim aspect arestările credincioșilor sau
personalului de cult, precum și alte șicane la școală sau la locul de muncă la
care credincioșii au fost supuși datorită convingerilor religioase.
Implicarea
Bisericii în acțiunile propagandistice ale regimului este un alt aspect pe care
îl abordăm în cadrul acestui capitol. Vorbim de faptul că Bisericile Creștine
Baptiste au fost folosite în acțiunile propagandistice ale regimului deoarece
acesta căuta o legitimare și prin intermediul religiei, dar pe de altă parte urmărea
ca Biserica să-i susțină politica. Concret, facem referire la lupta pentru
pace, domeniu predilect al regimurilor comuniste, la acțiunile în folos
obștesc, precum și la promovarea unei imagini pozitive în Occident. Referitor
la acest ultim aspect intră în discuție și problema naționalismului, înțeleasă
în acest caz ca o formă/modalitate de atragere la colaborare a credincioșilor
sau liderilor baptiști. Regimul făcea apel la naționalism pentru atingerea unor
obiective de penetrare informativă în interior sau exterior.
Capitolul
VII abordează răspunsul Bisericilor Creștine Baptiste față de constrângerile
vieții religioase, a insecurității personale, precum și a persecuțiilor la care
au fost supuși reprezentanții și credincioșii baptiști. Partea de final a
acestui capitol aduce în discuție un aspect foarte important pentru înțelegerea
complexității societății românești, respectiv diferența dintre discursul
oficial și realitatea vieții religioase pe parcursul perioadei analizate și
prin extensie pe tot parcursul a ceea ce generic denumim perioada comunismului
românesc.
În cadrul concluziilor am realizat o sinteză a
problematicilor discutate în cadrul fiecărui capitol, prezentând atât
diferitele puncte de vedere exprimate de către autorități, cât și de către
reprezentanții confesiunilor religioase cu care Bisericile baptiste au colaborat sau au fost supuse persecuțiilor. Pe lângă
aspectele menționate, în cadrul concluziilor se regăsesc și punctele de vedere
ale Cultului Creștin Baptist, Uniunea Comunităților Creștine Baptiste din
R.P.R. (1948-1965), precum și un punct de vedere propriu asupra problematicii
în discuție
Marius Silveșan
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu