vineri, 26 aprilie 2013

Zilele Bibliei la Suceava

Iulius Mall Suceava, în parteneriat cu Radio Vocea Evangheliei, organizează „Zilele Bibliei”, un eveniment care se va desfăşura: luni, 29 aprilie, si marţi, 30 aprilie, începând cu ora 10.00. Pe parcursul celor două zile publicul va avea la dispoziţie opt standuri : 1. Expozitie de Biblii vechi – doi colecţionari pasionati vor expune Biblii vechi ( incepând cu secolul al 17-lea). 80 de exponate vor fi prezentate.Va fi expusă cea mai mică Biblie din lume al cărei proprietar este un colecţionar din Lugoj. 2. Istoria traducerii Bibliei în limba română – în date şi imagini. 3. Biblia pe gadgeturi. 4. Expozitie cu Biblia copiilor de la primele ediţii până în prezent. La standul destinat copiilor vor exista căşti şi aparatură audio pentru ca ei să poată asculta istorioare biblice. 5. Stand cu diferite ediţii şi diferite traduceri ale Bibliei. 6.Standul audio pentru adulţi, cu Biblia audio. Vor putea fi ascultate opinii ale unor mari personalităţi referitoare la Biblie. 7. Labirintul biblic va fi atracţia ultimă, realizat din panouri de 2m pe 1,5m pe care se vor regăsi în imagini relatări ale Bibliei, cu explicaţii şi date istorice. Evenimentul doreşte a scoate în evidenţă, în preajma sărbătorilor pascale, Biblia, istoria ei şi modul in care aceasta a impactat istoria umanităţii. sursa - www.stiricrestine.ro

Niciun comentariu: