miercuri, 13 martie 2013

Nicidecum părăsiţi ca să pierim - Charles Spurgeon

“Căci nu vei lăsa sufletul meu în locuinţa morţilor, nu vei îngădui ca prea iubitul Tău să vadă putrezirea.” (Psalmul 16.10)

Acest cuvânt a fost împlinit în persoana Domnului Isus; dar el se împlineşte într-o oarecare măsură şi în toţi cei care sunt în El. Sufletul nostru nu va fi părăsit, după ce va fi despărţit de corp, şi chiar acesta, dacă putrezeşte, va fi înviat.
Duhul nostru poate să coboare atât de jos, încât să ni se pară că suntem afundaţi în adâncurile iadului; dar Dumnezeu nu ne va părăsi nici acolo. Ni se poate părea că sufletul şi inima noastră este aproape de moarte; dar nu vor putea rămâne acolo. Pierderea bucuriei şi a nădejdii din noi poate să ajungă foarte departe; totuşi, ea nu va atinge niciodată neagra disperare. S-ar putea să mergem foarte jos, dar nu mai jos decât Domnul îngăduie; am putea fi închişi pentru un timp în închisoarea îndoielii, dar nu vom pieri acolo. Oricât de neagră ar fi noaptea, steaua nădejdii încă luceşte pe cer. Domnul nu ne va uita şi nu ne va părăsi în faţa vrăjmaşului. Să ne odihnim în această nădejde. Noi suntem ai Aceluia a cărui îndurare ţine totdeauna. Dincolo de moarte, de întuneric şi deznădejde, vom renaşte sigur, prin El, la viaţă, lumină şi libertate.

Niciun comentariu: