miercuri, 10 octombrie 2012

Scorpionul rosu


Cu doi ani în urmă am început să simt că Dumnezeu dorea ca eu să spun povestea vieţii mele. Ezitam să o fac. De ceva timp, încercasem să-mi uit trecutul, să-l las în urmă. Împărtăşisem unele lucruri din viaţa mea de gangster şi infractor de profesie, dar nimeni nu cunoştea întreaga poveste. M-am luptat cu această provocare timp de luni de zile dar gândul de a o scrie nu mi-a dat pace aşa că am cedat în cele din urmă. Mai mult, simţeam că Dumnezeu dorea ca eu să relatez povestea vieţii mele aşa cum este, cu o sinceritate totală, fără a-mi ascunde greşelile şi căderile.
Din momentul în care am început să scriu, m-am simţit întărit de Duhul Sfânt în mod continuu. Aveam nevoie de aceasta, căci în acelaşi timp am simţit şi o feroce împotrivire demonică. Convingerea mea de neclintit este că puterile împărăţiei întunericului nu au dorit niciodată ca această carte să fie scrisă. Din acest motiv, ultimii doi ani au fost cei mai dificili din viaţa mea. Diavolul a încercat să-mi distrugă viaţa şi mărturia și numai datorită harului lui Dumnezeu am rezistat.
Doresc să mulţumesc şi Duhului Sfânt, cel mai bun Prieten al meu şi cea mai bună Persoană din Univers. Fără El, nu aş mai fi aici să-mi spun povestea.
Rami Kivisalo


sursa -  CLC Romania

Niciun comentariu: