miercuri, 20 iunie 2012

Cum arata astazi actorul din "Iisus din Nazaret"

Desi regizorul Zeffirelli isi dorea nume ca Al Pacino sau Dustin Hoffman, cand i-a vazut ochii albastri ai lui Powell, a stiut pe loc ca el este cel mai potrivit actor. Robert Powell a fost sfatuit de regizor sa nu clipeasca, pentru a accentua ochii lui albastri, patrunzatori si pentru a-i da un aer misterios. Powell a trecut printr-un regim foarte strict si a ascultat cu sfintenie toate indicatiile regizorului. Ba mai mult, a fost nevoit sa se casatoareasca cu iubita sa, pentru ca Zeffirelli, un catolic convins, n-a vrut ca cel care-l portretizeaza pe Iisus sa "traiasca in pacat". In 1992, publicatia Daily Mail scria ca el este singurul actor care a reusit sa-l transforme intr-un sex simbol pe Iisus. Si la 35 de ani de la premiera, "Jesus of Nazareth" este considerat o capodopera si poate cel mai bun film despre viata lui Iisus. Robert Powell a declarat in nenumarate randuri, dupa turnarea filmului, ca experienta interpretarii celui mai important personaj din istoria crestinatatii a fost una solicitanta si chiar traumatizanta. Un detaliu semnificativ pentru modul atent in care Zeffirelli a reconstituit biografia lui Iisus se regaseste in felul in care echipa de machiaj a insistat pe o asemanare izbitoare intre Robert Powell si reprezentarile iconografice cele mai difuze ale lui Iisus. Dupa rolul interpretat in productia lui Franco Zeffirelli, Iisus din Nazaret, actorul britanic Robert Powell a ajuns sa creada ca este, cu adevarat, un trimis al lui Dumnezeu, desi se considera un ateu inainte de a incepe filmarile. Filmul ii are in distributie pe actorii Laurence Olivier, Anthony Quinn si Christopher Plummer. Robert Powell, a fost de-a lungul vremii, subiectul mai multor controverse. „Iisus nu a preluat controlul asupra vietii mele, altfel as fi innebunit", povestea actorul intr-un interviu acordat in 2002 pentru „Adevarul literar si artistic". Dupa Iisus din Nazaret, Robert Powell a continuat sa fie activ, inclusiv pe micile ecrane, insa n-a reusit niciodata sa se desprinda de imaginea care i-a marcat pentru totdeauna cariera. Si dupa 35 de ani actorul britanic continua sa fie asociat cu rolul din pelicula lui Zeffirelli, iar fanii nu vor uita niciodata interpretarea sa magnifica. sursa - ProTV

Niciun comentariu: